Augustin Maior

(1882 - 1963)
 

S-a născut la Reghin la 12 august 1882. Părinţii săi, Tereza (o femeie cu o educaţie deosebită) şi Gheorghe (învăţător şi apoi director al Şcolii primare româneşti din Reghin) au crescut cinci copii: Olivia, Augustin, Iuliu, Gheorghe şi Ana.

Augustin Maior a urmat primii ani de educaţie şcolară la Reghin, în limba germană: grădiniţa, şcoala primară şi secundară, Liceul Evanghelic German. Apoi a frecventat cursurile Liceului Piarist din Târgu Mureş şi ale Liceului Catolic din Budapesta, demonstrând, pe lângă uşurinţa de însuşire a limbilor străine, şi aptitudini dosebite în domeniul fizicii şi matematicii. A promovat examenul de Bacalaureat în anul 1900 după care, până în 1904, a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic din Budapesta. În decusul anului 1905 a frecventat o serie de cursuri postuniversitare la universităţii renumite din Viena, München şi Göttingen, audiind mari personalităţi ştiinţifice ale vremii, ca D. Hilbert, H. Minkowski, F. Klein, C. Rünge, E. Riecke, L. Prandtl, E. Wiechert sau mai tinerii M. Born, L. Debyeand şi M. von Laue.

În luna noiembrie 1905 este angajat prin concurs inginer la Staţia Experimentală a Poştelor din Budapesta unde, în 1906, a reuşit să transmită simultan, pe o singură linie telefonică de 15 km, 5 convorbiri fără ca semnalele să interfereze. Fundamentele teoretice ale telefoniei multiple au fost publicate în 1907 în revista „Elektrotechnische Zeitschrift” şi apoi, în 1914, în lucrarea „The use of High-Frequency Alternating Currents in Telegraphy, Telephony and for Power Transmission” publicată în revista “The Electrician”.

După primul război mondial şi Unirea Transilvaniei cu România, Augustin Maior îşi pune experienţa sa la dispoziţia autorităţilor române, devenind director general al Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor din Transilvania şi Banat. Aproape simultan, în iulie 1919, este numit profesor titular la Universitatea din Cluj şi apoi director al Institutului de Fizică Teoretică şi Tehnologică al Facultăţii de Ştiinţe. În perioada 1929-1946 a fost şi Decan al facultăţii. A predat studenţilor săi cursuri conţinând multe idei moderne, cum sunt cele de "Electricitate şi Magnetism" sau de "Acustică şi optică" pe care le-a şi publicat în diverse ediţii.

Augustin Maior s-a dovedit a fi şi un vizionar. În 1923 el îi aprobă lui Hermann Oberth să-şi susţină lucrarea  de licenţă la Universitatea din Cluj, după ce aceasta fusese respinsă la Universitatea din Heidelberg. El şi-a pus semnătura pe diploma  celui care, mai târziu, va fi unanim recunoscut drept părintele rachetei interplanetare moderne.

Augustin Maior a fondat Şcoala de Fizică Teoretică de la Universitatea din Cluj, menţinând un contact permanent cu marile idei ale timpului şi având contribuţii remarcabile în domeniile aflate în dezvoltare în Europa. Aceste contribuţii au fost pe deplin recunoscute în anul 1950, când laureatul Premiului Nobel M.Louis de Broglie a prezentat la Academia din Paris lucrarea lui Augustin Maior intitulată „Câmpurile gravitaţionale şi magnetismul”. Acesta a fost unul dintre ultimele evenimente fericite din viaţa zbuciumată a lui Augustin Maior de după 1947.

Augustin Maior a murit la Cluj în 1963.

În semn de recunoaştere (chiar dacă tardivă) a contribuţiei la dezvoltarea învăţământului modern şi a cercetării în fizică, Consiliul Profesoral al Facultăţii de Fizică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj a hotărât, în luna martie 1995, ca unul din amfiteatrele sale să fie denumit „Amfiteatrul Augustin Maior”. În cursul anului 2012, Augustin Maior a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.